Povestea: Un impuls pe malul mării
Acest perete reprezintă o mare și specială iubire a mea. Mă aflam în Constanța cu niște treburi și am sunat un prieten. Mi-a spus că există un perete liber. I-am zis simplu: „Arată-mi-l”. Când am ajuns acolo, am rămas impresionat: un perete superb, ridicat chiar lângă mare, înfruntând direct vântul și aerul sărat. Clădirea aparținea Universității Ovidius — un cămin în care locuiesc și studiază tineri.
Priveliștea mării, liniștea locului și gândul la studenții care învață și visează acolo au format instantaneu o conexiune. Ideea a apărut pe loc, născută din asocieri personale, intime și universale. I-am spus prietenului meu: „Dacă am libertate deplină, o fac”. Schița a fost acceptată din prima, fără obiecții.
Conceptul: Cei care citesc, înfloresc
La baza muralului stă o reflecție profundă despre oameni și empatie. Recent, am întâlnit o idee care mi-a rămas întipărită în minte: „Nu există oameni cu adevărat necititți. Nu e nevoie să parcurgi mungi de cărți pentru a trăi aceleași drame și emoții descrise în literatură”.
Fiecare poveste mare este construită pe experiența umană pură. Mulți oameni care poate nu au deschis niciodată o carte clasică au trăit, de fapt, paginile ei — au purtat aceleași lupte interioare, aceleași profunzimii ale sentimentelor, doar că fără să o știe. De aceea este greșit să judecăm. Însă, pentru mine, oamenii care citesc — ei înfloresc.
Lupta cu textura poroasă a betonului
Procesul de execuție a fost unul complex și dificil. Suprafața peretelui era extrem de poroasă și absorbea vopseaua ca un burete. Fundalul, ovalele și umbrele au fost realizate cu un pulverizator (s-au consumat în jur de 7.5 litri de vopsea gri), peste care s-au aplicat detaliile, necesitând peste 140 de tuburi de spray.
Pentru a acoperi întreaga structură, am fost nevoit să schimb două nacele diferite. Iar pentru zonele cele mai greu accesibile de la vârf, am aplicat vopseaua manual cu un trafalet montat pe o tijă lungă, lucrând direct de pe acoperișul clădirii.